Moștenirea lui Vodă

Stătea și privea spre Bosfor cu răbdare,
Vazând cum se-nalță pe deal Sfânta Sofia,
În zare semiluna domnea sclipitoare,
Pe cupolele mari ivindu-și mândria

Era fiu de boier, moldovean, din-născare
Trimis către Poartă să-și citească gândirea,
Știa unșpe limbi și dorința-i prea mare,
Îl ardea în văpăi, clocotindu-i firea

Încerca să spună ce simțea – prin cuvinte
Slujitorului Ahmed, ce ducea o povară,
Că Moldova răbda, liniștită, cuminte,
Dar sub jugul osman era propria-i țară

Ahmed – un turc mic, mut și fără de carte,
Musulman sunit și devotat ca o mamă,
Așeză pe un scut, lângă geam, într-o parte,
Povara de-o mie de galbeni și-un sul de aramă

Când Scaunul țării e vândut în prostie,
Pe bani și femei, pe copii și pe mită,
Un sul de aramă îi leagă-n robie
Pe oameni ce-așteaptă, visează, suspină

Sultanul îngăduie mărețele daruri,
Orbit de dorința și setea de aur
Oferă domnia Moldovei cu lauri,
Lui Dimitrie Vodă, al Porții ghiaur

Stanbulul se pierde departe în zare
În colbul de drum și-n amurgul serii
Iar gândul lui Vodă astâmpăr nu are
Vegheat de mari lideri din negura vremii

Moldova descuie larg brațele sale,
Un bucium prelung îi vestește domnia,
Urzește în taină izvoduri ce-agale
În fața lui Vodă își iscă pierirea

Un monstru din nord către Poartă s-abate
Și-aduce pierire, război și răsplată
Ce vine nu seamănă-n jur libertate,
Iar pofta lui Petru e-o Rusie bogată

Un an de domnie în chinuri trecuse,
Dorința lui Vodă aceiași era,
Să scoată pe turci din Moldova-și propuse,
Dar nici o izbavă prea bună n-avea

O mână se-ntinde spre sorții Rusiei,
Solia-ntocmește în grabă-o-nvoială,
Jos pleacă genunchii slăvita mândrie,
Și țarul ne vine la toți în sprijoană

Un vis i se-arată lui Vodă în noapte,
Că țara sa trece prin foc și prin spadă,
Că umbra victoriei e încă departe,
Ntr-o sută de ani sortită-i s-o vadă

La Stănilești curg râuri de sănge șiroaie,
Stărnite-n mânie de-armata turcească,
Iar Vodă-i ruină și vrerea-i se-ndoaie,
Când pleacă-n exil cu armata rusească

Pe patul de moarte Dimitrie zace,
Lumina din ochi i se stinge înceată,
Trec umbre prin fața lui Vodă ce tace,
Și-un altfel de vis lui Vodă-i s-arată

Și visu-i aievea și Vodă nu doarme,
Un cancer el simte Moldova ce-asaltă,
Aude un muget și-un șteamăt de larme,
Și-i vede pe ruși sub steag roșu cum pradă

Din vremuri ce vin un imperiu răsare
Ca neamul străbun din nou sa îl stoarcă,
Alt mare necaz spre țară năzare,
Un mai și-o secure destinul ni-l toacă

Sleit de puteri, de vână și sânge,
Un preot smerit păcatele-i iartă,
Nu asta vrea Vodă – ci faptele-și plânge,
Căci vândută la ruși e a noastră soartă

1

1. 

   siberianelf spune:

   17 March 2011 la 23:12

   Tu ai compus-o?

   răspunde
   • 

     Sergiu spune:

     22 March 2011 la 11:29

     Da este creație proprie, altfel treceam și autorul.

     răspunde