Mentori de Mentă

Îmi amintesc cu plăcere de anii de școală sau de liceu și de regulă amintirile sunt frumoase.

În școala generală, aveam o plăcere doesebită să merg la orele de matematică, la care trebuie să recunosc că nu excelam deloc, și mă treceau fiori când trebuia să ies la tablă în spatele lui Nadejda Gheorghevna Caranfil. O profesoară cu experiență incredibilă și tehnici de predare deosebite. Și cum să nu te simți flatat când primești apercierea „brava” de la pantera violet? (asta în cazul în care nu zice „ni-ai adus Mersedesu!”) Mare ne mai era plăcerea să frecventăm orele de muncă, dar și mai mare era când zbura pe lângă ureche acel ciocan de lemn masiv a lui Stepan Stepanovici.

Așa s-a întâmplat că am trecut și prin Gimnaziul ”D. Cantemir”, am fost primit destul de sceptic de profesori, unicul care m-a apreciat din prima clipă fiind directorul Alexandr Ivanovici Gospodinov, căruia îi mulțumesc mult, dar ale cărui chei aveau o proprietate ieșită din comun: zburau către cel mai neatent sau vorbăreț elev pe o traiectorie ciudată, dar cu o precizie a dracului de bună (întrebați-i pe Vadim Zaharia sau Sașa Parfeni). Aceiași proprietate o aveau și bucățile de cretă de lângă tablă. Evadam la orele de sport unde toată sala, terenul de sport sau parcul răsuna de vocea lui Mihail Tomșa, proful de sport: „măi băieți!”. Mi-a fost cel mai bun diriginte, care dacă nu mergeam la ore, ne îndemna să mergem la el în sala de sport „ca să nu umblăm pe străzi”. Mai era și o profesoară de română cu care nu am avut probleme niciodată, dar care profesoară avea o obsesie cu băieții de-i dezmierda cu epitetele favorite „spurcăciune” sau „mizerie”, în dependență de starea de spirit. Doamna Zmeu nu mai predă acum din păcate (sau din fericire pentru unii). Revin la directorul Gospodinov, om de mare cultură, cu un moral deosebit, demn de toată admirația și de funcția pe care o ocupa pe atunci. Imediat mi-a trecut prin memorie umbra doamnei Zinaida Croitoru, la fel, o persoană destul de autoritară care avea în plus un puternic spirit organizatoric. Dar ca și toți ceilalți profesori de istorie, nu a reușit nicioadată să-și termine de predat programa didactică, în final rămânând încă vreo două, trei teme nediscutate. Meciul de box începea însă la geografia lui Barbăroșie Maria, la orele căreia învățau copii mai mult de frică decât din plăcere sau curiozitate, deaceea acum nu mai știu nimic din ce s-a predat, pe lângă asta mai avea profa și alte calități negative care nu merită pomenite printre aceste amintiri frumoase. De menționat că multe lucruri se rezolvau cu un vas de flori, ceea ce în esență reprezenta o mită în adevăratul sens al cuvântului.

Așa s-a întâmplat că liceul nu l-am făcut acasă, cu toate acestea nu am dus lipsă de profi adevărați care mi-au lăsat amintiri diverse, unele plăcute, altele mai puțin. Când reveneam pe acasă mergeam la foștii mei colegi de generală, elevi la „C. Spătaru” și asistam cu plăcere la unele ore. Se întâmpla că mergeam des la orele de fizică ale lui Burlacov și acolo bomba zilei, Victor Pavlovici constata ce mâncau elevii săi dimineața și așa se întâmpla că majoritatea serveau săpun la micul lor dejun. Domnule Burlacov, vorba dumitale: „scuzați!” – dacă nu este așa, în orice caz cum iese iarba verde nu ne mai vedeți la școală. Pe la orele de geografie constatam cât de frumoase sunt toate lucrurile pe pământ, iar domnul Fana ne demonstra că totul este „foooaaaarrrteeee frumos… extraordinar, voi nici nu vă închipuiți!” Chiar că, nici nu ne închipuim… suntem „mizerii basarabene”, dom Fana. În schimb Ganea își închipuie, pentru că „asta nu-i  pintru mintea la toț, substanța cenușîi o au doar câțva”, deși la el acest articol „e numai di nota 5 sau 6”, atunci „el stă și se gândește… numai nu la mini”. Haideți să nu îi luăm pâinea lu dom Ganea, să trecem la altul. Toate bune și frumoase dimineața când Sadovnicov te întâlnește cu „Nadziua!”, iar apoi ai ore cu Fedorcea unde „azi la noi a sî răspundî… a sî răspundî… la noi azi a sî răspiundî”, cine doamnă răspunde azi, dacă mai raspunde în genere?! La Plucci era simplu pe de altă parte: „parcî sunteț din păduri și nu înțelejiț!”. În final dacă ai ore cu Diaconu, atunci „nu-ni da sfaturi” pentru că „nu-i liniști”, iar dacă nu vreți să mă ascultați, atunci ieșiți afară, dar „lăsaț săxul pi coridoari”. Nu-i așa dom Fana?!

7

1. 

   Iuliana spune:

   13 June 2010 la 15:09

   Blin,Sergiu………..sincer,am plins citind articolul tau.
   Dar au fost lacrimi de fericire ,caci miam adus aminte de toate aceste frumoase momente de gimnaziu si liceu,intr-adevar am avut una din cele mai mari oportunitati sa avem asa profesori SUPER!Indeosebi d-nul Gospodinov(my favorite),plecaciuni in fata lui pentru toate cite am invatat datorita lui.
   Un articol foarte puternic din punct de vedere emotional…..de mult asteptam asa ceva!meriti nota 10,Sergiule!

   răspunde
   • 

     Sergiu spune:

     13 June 2010 la 15:22

     Caranfil spunea că 10 este al lui Dumnezeu, 9 a profesorului și 8 a elevului!
     Îmi pare bine că ți-am amintit de școală…
     

     răspunde
2. 

   Secrieru Ion spune:

   15 June 2010 la 14:52

   LOL …si eu credeam ca numai la mine in clasa sunt ” mizerii Basarabene ” in fine… Articolul e super
   Iata ca lam citit si am senzatia ca maine la ore .

   răspunde
3. 

   Debt Consolidation Agency spune:

   28 July 2010 la 03:59

   LOL …si eu credeam ca numai la mine in clasa sunt ” mizerii Basarabene ” in fine… Articolul e super Iata ca lam citit si am senzatia ca maine la ore .
   +1

   răspunde