abonare: Articole | Comentarii | Email

share this article on twitter trimite link-ul pe facebook trimite link-ul prin Yahoo Messenger share this article on delicious share this article on squidoo share this article on stumbleupon share this article on digg share this article on technorati share this article on reddit share this article on linkedin share this article on google bookmarks share this article on blinklist share this article on furl share this article on newsvine

Lupta genurilor și 8 Martie

2 Comentarii
Lupta genurilor și 8 Martie

Discutam cu cineva acum vreo 2 saptămâni care spunea că femeile sunt puternice și capabile să facă tot ceea ce fac bărbații, ba chiar mai mult: „…începând cu a naște copii, bărbații nu pot suporta nici cea mai mică durere, ei nu știu să iubească, știu să se îndrăgostească de picioare lungi, forme, ochi, etc… ei știu să se creadă mari și puternici, să se laude”. Sunt sigur că acea frază a fost lansată în condițiile unei frustrări adânci, dar totodată știu că multor femei le trec prin minte diverse variante ale celor înșirate mai sus. Țin să contrazic acest punct de vedere. Sunt sigur că dacă se întâmpla să fie adevărată afirmația respectivei domnișoare, nu mai rezistam pe pământ până în secolul XXI.

E vorba de acea luptă acerbă între genuri, dar nu cred că e cazul să reîmpărțim responsabilitățile de gen. Dacă bărbații erau cei care aduceau pe lume copii sunt sigur că o făceau cu aceiași încredere și demnitate cu care o fac femeile. Din păcate nu au fost înzestrați cu această misiune importantă a procesului de reproducere.

Fizica cuantică a demonstrat deja: concentrația energiei vitale într-un corp feminin este net inferioară celei dintr-un corp masculin. Aceasta explică clar și răspicat distribuția pe genuri. Dacă aveți ceva împotrivă puteți adresa plângeri mamei natură.

O altă întrebare a turnat gaz pe foc: „de ce femeile pot merge la volan, pot munci, practica sportul pe care il practica si barbatsii daca sunt mai slabe decit barbatii?” Am mari dubii în privința condusului, nu cred că sunt bune de așa ceva, oricâte argumente mi-a-ți aduce. Cu munca și sportul la fel, din considerente fizice nu vor reuși să facă față unei munci grele în construcții sau să joace fotbal alături de Eric Cantona spre exemplu (apropo chiar foarte puțini bărbați o puteau face). Și dacă din punct de vedere fizic sunt inegale genurile, atunci din punct de vedere moral sunt mai aproape de echilibru. Cu toate acestea dacă punem un bărbat și o femeie să privească un film indian, cine credeți că își va umezi primul/prima ochii? De remarcat deasemenea că în perioada matriarhatului, când la conducere erau majoritar femei (specific comunei primitive), societățile respective au degradat sau stagnat în evoluție și dezvoltare.

Cu dragostea este și mai complicat din păcate. Imaginațivă în ce joc dezgustător s-ar transforma dragostea dacă nu ar începe cu atracția fizică certă și normală… să avem oameni care se îndrăgostesc de alte chestiuni decât picioare lungi, forme, ochi, ci de exemplu de case, mașini, bani sau haine… Din nou veți spune că nu este corect.

J. S. Mill a fost primul filosof și politician care a propus în Parlamentul englez să fie oferite câteva drepturi (deși foarte limitate) femeilor. În istoria românilor, femeile aveau însă multe drepturi de neconceput de către alte state vestice, cum ar fi dreptul la proprietate și studii. Astăzi nu concepem sărbătorile de peste an fără un 8 Martie celebrat cu mult fast, în trecut însă așa ceva era de neimaginat deoarece lumea era percepută din perspectiva forței. Nu s-au schimbat prea mult perspectivele de atunci – este adevărat, dar umanismul Renașterii a introdus ceva elemente noi, iar rațiunea Iluminismului a pus bazele a ceea ce percepem astăzi ca fiind perfect normal și acceptabil în lume. Astăzi încercăm să ne ghidăm de rațiune mai mult ca oricând și tot nu reușim să ne eliberăm de prejudecăți.

Lăsând la o parte sarcasmul, consider că femeile trebuie să fie mai slabe pentru a realiza o balanță de putere necesară existenței umane: dacă ce e bărbătesc înseamnă forță și violență – atunci ce e feminin înseamnă pace, liniște și sesibilitate. Femeile sunt niște ființe sensibile care au în plus darul și datoria de a asigura continuitatea rasei umane. Deaceea și sunt iubite fiind sensibile, fragile având nevoie de ajutor și sprijin. Sunt de părere că în general oamenii sunt iubiți pentru ceva special, pentru ceea ce fac sau spun și mai puțin pentru ceea ce sunt.

La întrebarea mea de ce iubește un bărbat, respectiva domnișoară a răspuns: „pentru că e sincer, știe să fie atent, tandru și deștept nu în ultimul rind”. Să nu uităm deci să respectăm aceste ființe feminine, să fim sinceri cu ele (cu noi înșine) și să le acordăm acea mică atenție pe care o așteaptă nu doar astăzi, dar în fiecare zi.

Vă doresc să fiți fericite și admirate, iubite și respectate. Să aveți alături întotdeauna acel umăr pe care să contați oricând. Răbdare și bunăvoință, mândrie și afecțiune, frumusețe și strălucire. Să nu vă îndoiți vreodată că vă iubim și că avem nevoie de voi.

La Mulți Ani Scumpele Noastre!!!

Related Posts with Thumbnails
1
  1. Roman spune:

    Sergiu am sa-ti fac o remarc: Din fericire barbatii nu pot naste, da nu din pacate cum ai spus mai sus:D:D:D:D:D

Adaugati un comentariu