Ce vezi peste Prut?

Este bine cunoscut faptul că orașul Leova se sprijină într-un cot de stânga râului Prut. La fel și câteva sate din raion, și-am să le amintesc într-o ordine fără de ordine: Hănăsenii-Noi, Sârma, Sărata-Rezești, Tochile-Răducani. Nu cred că este suflare din regiune care să nu fi mers măcar o dată până la apă, fie la un grătar cu prietenii sau rudele, fie cu colegii de clasă la strâns zmeură pentru dirigintă, fie la o plimbare romantică înspre apus (cu pupături, lacrimi, îmbrățișări), fie la scăldat sau pescuit, fie cu bobocii sau vițica, fie pentru mai știu eu ce. Ni s-a întâmplat multora ca de pe malul nostru să ne purtăm privirea peste un pământ ca cel de sub picioarele-ni, bătătorit la o aruncătură de băț, dar istoric departe de noi. Iarba nu crește mai verde acolo, broscoii nu oacăie mai melodic, praful nu miroase a flori. Diferența imediată e la îndemâna ochiului: noi mergem la Prut cu Lada – ei cu Dacia, noi ne îndopăm cu șașlâc pe când la ei micii le alintă pofta (carne arsă, dar bună cu bere), la noi după cinci pahare se danseaza pe muzică populară, în timp ce la ei pe manele (am văzut și viceversa).

M-am născut când fudulia încă nu dăduse în moldoveni, când erau trecuți aproape 50 de ani de când românul de rând n-a călcat iarbă din URSS, când se construiau case mari cu bani câștigați acasă, când viitorul îşi aranja în oglindă cravata roşie. La școală nu am prins pioneria și nici cititul în chirilică, dar am avut ocazia să râd de prieteni care se au trași în poze îmbrăcați ca la incubator. Am învățat să scriu în săli de clasă improvizate, prima scenetă din școală a fost tot într-o grădiniță, singurul lucru care m-a făcut să-mi dau seama c-am crescut un pic a fost toaleta de afară – mergeam singuri, că de, nu mai eram așa de copii.

Am fost întrebat zilele acestea ce văd peste Prut. Prima replică a fost ”depinde de care parte privesc”, dar am păstrat-o pentru mine. Mi-ar fi plăcut să nu fac niciodată diferență între o națiune despărțită de o apă, însă istoria pune condiții. Cei de-aici vor să audă laude la adresa lor, cei de acolo vor la fel. Eu zic: nu e bine de nicio parte, e bine acolo unde nu suntem noi, iar dacă mă mai întrebi o dată ce văd peste Prut, am să-ți zâmbesc ironic și-am să te-nchid c-un adevăr: văd Bumbăta, fraiere, și-atât.

14

1. 

   Sergiu spune:

   17 May 2010 la 14:44

   Așa profesore, spunele să-i doară! Dacă eram întrebat eu, cred că făceam ca trenul!

   răspunde
2. 

   Secrieru Ion spune:

   25 May 2010 la 18:23

   Ca de obicei adevarul putin ustura…
   mia placut faza cu citez:”cu colegii de clasă la strâns zmeură pentru dirigintă”
   Cool Post

   răspunde